Hub-ul este un dispozitiv de reţea cu mai multe porturi (intrări) necesar pentru interconectarea prin cabluri UTP a cel puţin 3 calculatoare din reţea (host-uri). Hub-ul amplifică semnalul primit de la un host şi îl distribuie către toate celelalte calculatoare. Într-o reţea existentă pot fi adăugate noi host-uri prin conectarea fizică a acestora cu cabluri UTP la hub-ul existent. Există hub-uri cu 4, 8, 16 sau 24 de intrări. Hub-urile pot fi montate în cascadă pentru a obţine extinderea unei reţele existente.
Switch-ul este un dispozitiv de reţea cu mai multe porturi care filtrează şi expediază pachete de date între segmentele reţelei. Operează pe nivelele 2 şi uneori 3 ale modelului de referinţă OSI, care va fi tratat într-un subcapitol următor, şi suportă orice protocol de transfer de date (protocol de comunicare, codul de adresare şi împachetare de date care constituie „limbajul comun” al calculatoarelor din reţea).
Principiul de funcţionare a switch-ului are la bază mecanismul „store-and-forward”. Pentru aceasta, fiecare switch întreţine o tabelă de redirecţionare compusă din adrese MAC şi numere de porturi (căi de acces). Pentru un anumit port, care defineşte un domeniu de coliziune distinct, switch-ul memorează adresele MAC ale staţiilor din domeniul respectiv (conectate la acel port). Termenul de valabilitate al intrărilor din această tabelă este dat de un parametru numit „inactivity timer” (timpul mort) sau „age” (vârsta), care stabileşte cât timp sunt reţinute în buffer-e (zone tampon de stocare intermediară de date) adresele MAC ale staţiilor care nu generează şi nu primesc trafic. Prin urmare, valoarea acestui parametru poate influenţa performanţele unei reţele: dacă are valori prea mici, staţiile care generează puţin trafic vor fi mai greu de găsit în reţea de către alte echipamente, iar dacă valoarea parametrului este prea mare, există riscul ocupării buffer-elor şi al blocării echipamentului. După recepţia de date este analizată adresa MAC de destinaţie şi este căutată în tabela de redirecţionare. Prin acest mecanism switch-ul identifică interfaţa prin care este disponibilă staţia de destinaţie şi direcţionează datele printr-un canal de comunicaţie virtual, complet separat de traficul generat de celelalte interfeţe. Astfel se reduce numărul coliziunilor, ceea ce conduce la creşterea benzii de transfer si la optimizarea modului de utilizare a canalului de comunicaţie
Router-ul utilizează pachete tip „header” (antet), o tabelă de adrese pentru a determina locaţia în care să direcţioneze datele şi un protocol (de exemplu ICMP, Internet Control Message Protocol) pentru a comunica şi a determina calea optimă între două host-uri (sisteme gazdă) pe Internet. Router-ul nu identifică tipul şi conţinutul datelor transmise.
ICMP este o extensie a potocolului IP (Internet Protocol) care conţine mesaje de eroare, control, informaţii. De exemplu, comanda „ping” utilizează ICMP pentru a testa conexiunea Internet între două sisteme.
IP specifică formatul pachetelor de date şi schemele de adresare. Majoritatea reţelelor combină IP cu un protocol de nivel mai înalt, TCP (Transmission Control Protocol), care stabileşte conexiunea virtuală între sursă şi destinaţie. IP-ul singur funcţionează ca sistemul poştal. Permite adresarea unui pachet de date şi lansarea sa în Internet fără o legătură directă cu destinaţia. TCP/IP stabileşte conexiunea între sursă şi destinaţie, astfel încât pe linia respectivă de poate face schimb de mesaje continuu pe perioade de timp determinate.